În cabinet nu lucrez cu o listă de simptome de bifat. Un simptom — anxietatea, atacurile de panică, dificultatea de a fi aproape de cineva — este aproape întotdeauna o strategie: ceva ce ai construit, cândva, ca să faci față unei dureri reale. Întrebarea nu este cum scăpăm de el cât mai repede, ci ce a încercat el să protejeze.
De aceea lucrez cu omul în contextul lui — al relațiilor sale, al experiențelor timpurii, al felului în care a învățat să facă față. Iar relația terapeutică în sine devine parte din proces: siguranța, prezența și autenticitatea nu sunt fundalul pe care se aplică tehnici, ci instrumentul însuși.
Nu am ajuns aici doar prin formări. Ani de terapie individuală, de grup și de tabere de lucru personal m-au învățat cum se simte să fii de cealaltă parte a fotoliului. Cred că asta contează: un terapeut care a făcut el însuși drumul nu confundă ritmul lui cu al tău.
Pe lângă cabinetul individual, formez psihoterapeuți tineri în programul ARPI și supervizez colegi care lucrează cu cazuri dificile. Nu sunt linii separate într-un CV. Însoțirea cuiva într-un moment vulnerabil — fie el client, formabil sau coleg — vine cu aceeași responsabilitate, și mi-o asum la fel.